Mobirise

Societatea Villas colaborează cu fabrici din România şi din ţările UE astfel încât poate oferii preţuri avantajoase.
Suntem parteneri BMI ROMANIA.
La lucrările de izolaţie se folosesc membrane bituminoase termosudabile, iar pentru sistemele de acoperişuri şindrila bituminoasă, ţiglă de beton, ţiglă metalică funcţie de opţiunea clientului.

Scopul nostru este de a oferii clientului cele mai bune soluții tehnice de execuție și materiale de cea mai bună calitate și performanță, cele care corespund din punct de vedere tehnic cu respectarea normelor tehnice ISO 9001, TUV pentru realizarea unor lucrări de calitate şi de durată lungă.

În acest sens vă putem prezenta lucrări de referinţă executate de noi. În cursul anilor societatea a executat şi a pus în operă peste 4 millioane mp de acoperişuri plate şi în şarpantă cu înclinaţie mică, acoperişuri cu grad de dificultate ridicată, începând de la simple refaceri de hidroizolaţii într-un singur strat până la acoperişuri cu terase inversate, hidroizolaţii la poduri şi viaducte, cât şi terase verzi.
Firma noastră cu experienţă de 30 ani în acest domeniu vă stă la dispoziţie cu personal calificat, în vederea realizării lucrărilor la cele mai înalte standarde.

 Activitatea de bază constă în: 

  • Refacerea hidroizolaţiei şi termoizolaţiei la acoperişuri plate vechi
  • Hidro şi termoizolarea acoperişurilor plate noi 
  • Izolarea elevaţiei şi a subsolurilor, izolații antiradon
  • Izolarea acoperişurilor în sistem de terasă inversată
  • Hidroizolarea acoperişurilor pentru crearea teraselor verzi
  • Izolarea podurilor şi a parcărilor subterane
  • Executarea şi refacerea sistemelor de acoperişuri tip şarpantă cu învelitori tip şindrilă bituminoasă, ţiglă de beton şi metalică 
  • Comercializarea en-gros şi en-detail a materialelor hidro-termo-fono izolatoare precum şi a altor materiale de construcţii